. Sau, pe scurt – drumul prin viață al unei femei talentate, rămasă în istoria literaturii engleze drept punct de reper în epoca romantică, trece prin mariajul cu un poet (mai) cunoscut, ca o condiție esențială a valorii sale umane și literare. Adevăruri fragmentare, exprimate lapidar, cazuistic. În fapt, s-a ridicat deasupra faimei soțului, ajungând să fie considerată una dintre cele mai mari figuri poetice ale secolului al XIX-lea, devenind o sursă de inspirație pentru Edgar Allan Poe care a scris ”Corbul” într-o stare de profundă admirație pentru ea, sau pentru Emily Dickinson, care i-a absorbit sensibilitatea în formarea sa ca poetă.
Provenind dintr-o familie de aristocrați, superior înzestrată – înainte de 10 ani îi citise pe Milton și pe Shakespeare, autoare a unui volum de versuri la aproape 12 ani, atinsă de maladii grave încă din anii adolescenței timpurii (o boală de plămâni care a obligat-o pentru tot restul vieții la tratament cu morfină, afectarea coloanei vertebrale, care i-a produs mai târziu invaliditatea), Elizabeth a știut să trăiască din plin bucuria unei evoluții creatoare efervescente care i-a compensat nefericirea de a nu-și fi putut exersa din plin feminitatea, pe care o experimenta cu o profundă luciditate, în spiritul unei femei moderne, extrem de pasionale.
Operele ei, adunate în următoarele volume cunoscute – Sonete din partea portughezei („Sonnets from the Portuguese”), Ferestrele casei Guidi („Casa Guidi Window”), Poeme înainte de Congres („Poems Before Congress”), Aurora Leigh („Aurora Leigh”) au atras atenția mediului literar și mai cu seamă, a mai tânărului poet Robert Browning, care, îndrăgostit total de fragila domnișoară, a determinat-o să fugă împreună în Italia, după un schimb de aproape 600 de scrisori de dragoste, trimise într-un răstimp de numai 20 de luni…
Repudiată de tată, poeta își regăsește echilibrul în artă și în iubire, care îi schimbă viaţa şi o transformă din invalidă condamnată la izolare într-o femeie care se bucură de dragostea unui soț dedicat, de clima meridională, de o familie echilibrată şi de naşterea unui copil. Atracția totală, absolută, devine impuls creator și factor de emulație între cei doi artiști, permanent inspirați de prezența celuilalt, de sentimentele care îi animă, de viața care i-a adus împreună. Unul dintre cele mai frumoase poeme surprinde acel moment din viața unei femei care ajunge în pragul unei extrem de importante decizii din viața ei, aceea de a se căsători, moment care îi prilejuiește revelația conștiinței de sine și libertatea de a lua o hotărâre înțeleaptă, înțelegând că între esență și aparență lucrurile stau pe nisipuri mișcătoare în ceea ce privește iubirea.
Într-o creație intitulată ”The Lady’s Yes”, Elizabeth Barrett Browning rescrie, în deplin spirit romantic, o lecție de curtoazie și etică a relației de cuplu, atât de necesară celor care își doresc să pornească împreună în marea aventură a existenței în doi. Delicat, șoptit aproape, monologul dramatic al femeii care își explică refuzul impresionează prin detaliul de finețe al psihologiei erotice al aristocratei care, datorită unei educații înalte, pretinde sentimente sincere și gesturi de respect fără de care, chiar dacă e îndrăgostită, nu-și poate imagina viitorul alături de un bărbat care pretinde că o iubește.
În lumina dulce a candelabrelor, într-o atmosferă idilic-romantică, în sunetul ropotitor al tobelor și în hohote de râs, Doamna își mărturisește graba de a fi spus ”Da” din pricina stării euforice de moment, risipită de lumina dimineții, care aduce cu sine ”trezirea” din mreaja unei iubiri fantomatice. Ceea ce pretinde cu adevărat sunt reale calități de cavaler: noblețe, sinceritate, bărbăție, demnitate, și mai puțin ”jocul” de-a curtatul, care să-i dea impresia că e considerată prea ”ușoară” sau prea ”Grăbită”, ceea ce, desigur, i-ar macula definitiv imaginea de ființă nobilă.
Poate că Sonetul XIV răspunde cel mai bine acestui ritual al iubirii curtenești descrise în poemul amintit, aducând în prim-plan o viziune sui generis a iubirii esențializate, purificate de orice altă determinare exterioară, ostilă naturii ei divine.
Opera
• 1847: Sonete unei portugheze ("Sonnets from the Portuguese"), traduse în limba română de Mărgărita Miller-Verghy
• 1851: Ferestrele casei Guidi ("Casa Guidi Window");
• 1860: Poeme înainte de Congres ("Poems Before Congress");
• 1857: Aurora Leigh ("Aurora Leigh").
(date preluate de pe https://bel-esprit.ro și wikipedia)
Elizabeth Barrett Browning
Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
Şi te iubesc cu zilnică iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate -
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.
Şi te iubesc cu patima avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilăreşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare.
Sonetul XIV
Elizabeth Barrett Browning
De mă iubeşti, iubirea ta să fie
Numai de dragul dragostei. Nu spune:
"Mi-e dragă pentru zâmbet, sfiiciune
În grai, priviri – pentru un gând ce-mbie
Un gând de-al meu căci înrudit mi-e mie
Şi-mi dărui atâtea clipe bune!"
Iubitule, din asta nu rămâne
Nimic nevătămat şi se sfâşie
Uşor, iubirea astfel însăilată.
Nici pentru milă-n stare să-nsenine
Obrazu-mi – nu iubi. Căci alinată;
De tine, uit de plâns, te pierd pe tine.
Iubeşte-mă pentru iubirea toată
Şi-n veşnicie dragostea-ţi va ţine.
Sonnet XXVII
Elizabeth Barrett Browning
Iubitul meu, ce către zări senine
m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,
suflându-mi duh de viaţă peste frunte
prin lâncedele bucle în ruine;
mi-ai dat cu un sărut luciri divine
ce văd heruvii pe celesta punte.
Când n-aveam pace pe pământ niciunde,
cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!
Ş-aflându-te-s puternică, ferice.
Ca unul care-n câmp de asfodele
priveşte-n urmă bucuros şi zice
adio timpurilor sterpe, grele,
azi între bun şi rău stau mărturie
că doar murind şi doar iubind se-nvie.
traducere de Paul Abucean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu